3 October 2016 Valentin Dumitru 0Comment

unt-cremos-kerrygold

Deşteptătorul sună cu un ţârâit strident, trezindu-l pe Răzvan la 6 dimineaţa. Se ridică anevoie din pat, dându-şi seama că nu avea chef să meargă la muncă. După ce merse la toaletă, tânărul își puse de-o cafea şi după ce aroma sa începu să-l trezească, îşi revizui puţin ultima perioadă din viaţa sa.

Răzvan era bucătar-şef la un restaurant select din Sibiu. Făcea asta de la 18 ani şi acum, la 35, ajunsese într-un impas. Nu mai avea avântul acela cu care venise aici, la Soho, restaurantul nr. 2 din Sibiu ca valoare. Şeful lui îi impunea să facă un meniu standardizat care era acelaşi de vreo doi ani şi pentru Răzvan dispăruse plăcerea de a munci, lăsând loc rutinei.

Sorbi agale din cafeaua aromată şi își aruncă ochii pe pagina de facebook, cum făcea de obicei dimineaţa. Deodată privirea i se opri pe o ştire interesantă, mai degrabă un anunţ pentru un concurs, care zicea: “Ai talent în bucătărie? Ştii să te joci cu cuţitul fără să fii agresiv? Vino la Sous-Chef şi demonstrează-ţi talentul culinar!”

“Asta e, îşi zise Răzvan, “asta e provocarea de care aveam nevoie.”  Completă formularul concursului şi înviorat, plecă spre serviciu. Munci cu mai mult chef decât de obicei, dându-le de veste şi colegilor lui despre concurs. A doua zi, şeful îl chemă în birou şi fără niciun preambul îi zise:

-Răzvane, tu ai timp pentru concursuri de gătit? Nu vezi că de abia facem faţă aici?  Eu zic să-ţi bagi minţile-n cap şi să laşi prostiile astea la o parte dacă vrei să-ţi mai iei salariul de aici.

– Şefu’, o să-mi fac treaba ca şi până acum, dar la concurs tot o să merg, zise tânărul, uitându-se ferm în ochii managerului. Se ridică şi plecă fără niciun chef la muncă.

Perioada următoare fu extrem de stresantă pentru el la serviciu. Zilele trecură şi veni şi data concursului. Răzvan se pregăti şi plecă cu inima îndoită la întrecere, simţind că îi lipseşte suportul necesar şi impulsul pentru a putea face o figură frumoasă. Întrecerea consta din două probe în care concurenţii trebuiau să pregătească un fel principal şi un desert, cu ingrediente date. Răzvan pregăti nişte reţete pe care le studiase într-una din călătoriile sale culinare în Thailanda. Erau nişte preparate de suflet pe care le mai făcuse într-un cerc restrâns de prieteni şi care avuseseră mare succes.

cartofi-fierti

Se termină concursul şi fură anunţaţi câştigătorii. Din păcate, Răzvan nu se afla printre ei. Dezamăgit, tânărul nostru se pregătea să plece, când deodată simţi că cineva îl atinge uşor…

Se întoarse şi văzu o tânără fermecătoare, îmbrăcată elegant, care îi întinse mâna şi se prezentă:

– Bună ziua, numele meu este Lucia Albu. Sunt brand-manager la Kerrygold România. Noi am furnizat untul pentru această competiţie. Aş dori să discutăm câteva minute. Aveţi timp de o cafea?

Răzvan rămase puţin surprins de abordarea tinerei. Ştia de Kerrygold, de untul făcut de ei. El însuşi îl folosea la multe dintre preparatele sale, pentru că era un unt de calitate, de provenienţă irlandeză şi clienţii restaurantului fuseseră foarte încântaţi de deserturile sale. Se decise să meargă la cafea.

– Răzvan (pot să-ţi spun aşa, nu?), zise tânăra, am gustat din desertul tău şi mi s-a părut delcios. Reţeta e de origine thailandeză, nu?

– Da. aşa e, recunoscu Răzvan surprins de cunoştinţele interlocutoarei sale.

– Uite, zise Lucia, noi intenţionăm să iniţiem o campanie de promovare la nivel naţional a produselor noastre. Vom merge îm fiecare oraş şi vom organiza degustări din preparate produse pe baza untului Kerrygold. Mi-ar plăcea ca tu să fii alături de noi şi să pregăteşti acest desert delicios şi alte  reţete de-ale tale. Ai libertate de alegere şi creativitate deplină.

Ce zici? Te bagi?

Răzvan, uimit de întorsătura neaşteptată de situaţie, rămase un pic blocat şi nu ştiu ce să zică.

Lucia zâmbi şi îi spuse:

– Da, ştiu, nu te aşteptai la aşa ceva. Uite cartea mea de vizită. Gândeşte-te până săptămâna viitoare şi dă-mi un răspuns.

Achită nota şi se ridică să plece…

-A, apropo, am încheiat un contract şi cu restaurantul Corso şi au nevoie de un bucătar talentat, zise Lucia făcându-i cu ochiul, şi se îndreptă spre ieşire.

Corso era restaurantul number 1 din Sibiu. Uimit şi perplex, Răzvan dădu să plece dar îşi zise că trebuie să digere mai bine veştile primite împreună cu un prânz sănătos.

Se aşeză şi comandă ceva de mâncare, lăsând informaţiile să i se aşeze bine în creier, asemeni untului Kerrygold în interiorul delicioaselor sale prăjituri care, iată, fuseseră apreciate la adevărata lor valoare.

Lasă un comentariu