8 May 2017 Valentin Dumitru 0Comment

 

Orfeu și-a avut ”biroul” pe muntele Kogaion

Vremurile noastre nu mai cred în frumusețea vieții. Razele soarelui zâmbind maiestuos printre crengile unui copac sau poezia unui artist declamată emfatic pe acorsurile unei lire nu ne mai impresionează. Cu totul altfel stăteau însă lucrurile în Grecia antică, acum două, trei mii de ani. Lira lui Orfeu încă  își legăna unduitor acordurile sale pe versurile marilor poeți greci iar în templele lui Apollo se desfășurau ceremonii inițiatice inspirate de marele înțelept trac Orfeu, căci despre el vom vorbi de aici încolo.

Cu toții am auzit de mitul lui Orfeu și al Euridicei, preaiubita sa soție pe care marele poet merge să o caute până în infern. Dincolo de mit sau în antecamera lui, Orfeu a fost cel care a animat Grecia sacră și i-a trezit spiritul divin. Cele șapte coarde ale lirei sale vibrează în tot universul, fiecare tonalitate conținând legea unei științe și a unei arte, precum și diversele vibrații ale sufletului uman.

Cu treisprezece secole înainte de Hristos, viața intelectuală a Greciei provenea din sanctuare. La Eleusis egiptenii aduseseră cultul lui Isis și o transformaseră în Demetra (Ceres), mama zeilor. Fenicienii au adus în Corint pe Astarte și au transformat-o în Afrodita, cea născută din spuma mării. Artemis era venerată în Arcadia.

Deasupra acestor divinități feminine domneau câțiva zei masculini cosmogonici, care însă izolați fiind pe vârfurile munților, nu aveau aceeași influență asupra oamenilor ca și cea a zeițelor mai prezente în văi și depresiuni. Religia grecilor era deci divizată între aceste două tipuri de divinații care adesea duceau la conflicte, deoarece nu exista o religie de mijloc care să le unească.

În urma Greciei era Tracia cea aspră, considerată mereu de către eleni țara sfântă a luminii și a muzelor. Aici, în Tracia, crescuseră doctrina și poezia doriene care vor înflori apoi în Grecia. De aici vor pleca la templul ui Apollo din Delfi puternicii preoți traci care vor deveni paznicii înaltei doctrine solare.

Peste tot în Tracia, ca și în Grecia, zeii masculini fuseseră exilați pe culmile munților, poporul preferând divinitățile feminine, voluptoase și seducătoare, mai apropiate de el prin forțele Geei, ale Mamei-Pământ. Abuzuri înspăimântătoare au început însă să fie practicate de către bacante, adeptele cultului lui Bachus, prin intermediul orgiilor lor sălbatice.

În acest context religios apare în Tracia un tânăr seducător cu voce melodioasă care începe să vorbească într-un mod nou, nemaivăzut până atunci. Acest tânăr pleacă în Egipt să primească inițierea în templele de acolo și douăzeci de ani mai târziu se întoarce în Tracia sub numele dat de hierofanții egipteni, Orfeu, care înseamnă ”cel ce vindecă prin lumină”. Va fi primit aici de către preoții celui mai vechi sanctuar al lui Zeus-Jupiter care se afla atunci pe muntele Kogaionon. Din vârful acestui munte, marii pontifi ai lui Jupiter domniseră asupra întregii Tracii, dar religia lor decăzuse. În acest context, Orfeu a fost primit la ei ca un salvator.

Marele inițiat va porni să transforme complet viața religioasă a Traciei iar influența sa va pătrunde până în sanctuarele Greciei, creând acea punte de legătură atât de necesară pentru a armoniza cultul solar al lui Zeus cu cel lunar al Demetrei. Orfeu a fost cel care a dat impulsul spiritual și cultural care a transformat Grecia din temelii.

Să revenim acum la un aspect important din această povestire, aspect care dă de gândit. Mă refer la muntele Kogaionon sau Kogaion, de unde Orfeu a început să își exercite influența sa excepțională. Acest munte este considerat ca fiin muntele sacru al dacilor, celebrul geograf antic Strabon spunând că aici, în Kogaion, se afla peștera unde se retrăgea Zalmoxe. Dacii vedeau în Kogaion centrul suprem al lumii, Axis Mundi. Această axă se află, conform unor cercetători, în zona masivului Bucegi și este formată din trei vârfuri alăturate: Găvane, Omu și Vârful Ocolit. Acesta din urmă, Vârful Ocolit sau Bucura Dumbravă, este considerat ca fiind piscul esențial al Kogaionului de către cercetătoarea Cristina Pănculescu în cartea sa, ”Taina Kogaionului”.

 Vf. Ocolit

Dacă măcar o fărâmă din toate aceste dovezi e reală, atunci nu putem decât să afirmăm că o parte însemnată a culturii și spiritualității grecești și implicit o bună parte din moștenirea culturală a Europei datorează evoluția sa, prin Orfeu, Daciei tracice.

Bibliografie:

Edouard Schure – Marii Inițiați

Cristina Pănculescu – Taina Kogaionului

Lasă un comentariu